Cumparaturi online in siguranta

Magazine online false

Infractorii creează magazine online false care imită aspectul unor site-uri reale sau folosesc numele unor magazine sau mărci bine cunoscute. Atunci când căutați cele mai bune oferte online, este posibil să accesați unul dintre aceste site-uri false. Cumpărând de pe astfel de site-uri, vă puteți trezi cu articole contrafăcute sau furate, sau s-ar putea ca achizițiile dumneavoastră să nu fie livrate niciodată și astfel veți pierde bani. În această perioadă se observă, din ce în ce mai mult, pagini false pe site-uri de socializare care imită identitatea vizuală a unor magazine online cu renume.

Măsuri de protecție

  • Cumpărați doar de la magazine online pe care le cunoașteți deja, în care aveți încredere și de unde ați mai cumpărat în trecut. Salvați adresa oficiala a siteului în browser.
  • Atenție la adresa web a site-ului, dacă aceasta începe cu h t t p în loc de h t t p s, înseamnă că pagina web nu este securizată.
  • Fiți suspicios dacă un site web arată exact ca unul pe care l-ați folosit în trecut dar numele de domeniu al site-ului sau numele magazinului este diferit.
  • Tastați numele magazinului online sau adresa web a acestuia într-un motor de căutare pentru a vedea ce au spus alții despre el. Căutați termeni precum “fraudă”, “escrocherie”, “phishing” și “fals”.
  • Protejați-vă conturile online utilizând o parolă unică și puternică pentru fiecare dintre conturile dumneavoastră. Nu vă puteți aminti toate parolele? Luați în considerare posibilitatea folosirii unui manager de parole, pentru a genera parole complexe și a le stoca.
  • Fiți atenți la site-urile web care nu au nicio modalitate de a-i contacta, nu menționează datele de înregistrare ale firmei sau care nu răspund la solicitări telefonice sau pe email.

Plăți online pentru cumpărături

  • Examinați în mod periodic extrasele de cont ale cardului pentru a identifica cheltuielile suspecte.
  • Dacă este posibil, activați opțiunea de a primi notificări, prin e-mail, SMS sau în aplicație, atunci când se efectueazăo debitare a contului.
  • Dacă descoperiți orice activitate suspectă, raportați-o imediat băncii cu care lucrați.
  • Utilizați carduri de credit în loc de carduri de debit pentru plățile online. Cardurile de debit iau banii direct din contul dvs. bancar; dacă se comite o fraudă, vă va fi mult mai greu să vă recuperați banii.
  • Serviciile de plată electronică, cum ar fi PayPal, reprezintă, de asemenea, o opțiune mai sigură pentru cumpărăturileonline, deoarece nu vă cer sa dezvăluiți vânzătorului numărul cardului de credit. Evitați site-urile care acceptă doarplata în criptomonede sau care solicită metode de plată obscure.
  • Doar pentru că un magazin online are un aspect profesional nu înseamnă că este legitim. Dacă site-ul web vă face săvă simțiți inconfortabil, nu-l utilizați!. În schimb, îndreptați-vă către un site cunoscut, în care puteți avea încredere saupe care l-ați folosit în siguranță în trecut. S-ar putea sa nu găsiți acea ofertă incredibilă, dar este mai puțin probabil săfiți înșelat.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *